Care-i tocmeala cu criza asta? Personal, inclin sa cred ca lumea intreaga a primit un nou, suculent os de ros, asta pentru ca nu prea mai avem cu ce sa ne jucam. S-a racit…razboiul rece, razboiul din Irak s.a.m.d. Oala-minune, marca Wall Street, trebuia sa fragezeasca un alt os savuros, care sa ne tina pe toti ocupati, care sa ne puna pe jar. Criza e un alt os fetis, pe care il lingem cu pofta grijilor noastre, pe care il alintam cu deznadejdile noastre dezarticulate. Il tinem strans la piept, sa nu ni-l smulga vreun alt seaman nefericit. Amagirea ne-a fost si ne este cel mai bun prieten, e motivatia noastra existentiala.


         Avem caninii tociti de milenii, dar mirosul greu de maduva pastoasa ne ameteste in continuare. Suferim de naivitate congenitala si printr-o intorsatura perversa a sortii, ne chiar surade aceasta slabiciune. Criza e la moda. Ne bucuram, ca avem, ce discuta cu vecinii ori colegii, cu care, altfel, inainte nu prea aveam ce vorbi. Avem pentru ce ne ingrijora, in sfarsit, putem fi superficiali, fara ca asta sa se vada. Acum suntem stupizi si...gravi. Ne gadila cu placere ideea de a nu mai munci azi, de frica cautata a somajului de maine, jonglam incantati cu notiunea economisirii responsabile, imbatati de mustul cheltuielii labartate de anul viitor. Si lucrul cel mai "tare", e ca aceasta criza e in tot si-n toate, asa ca ne absolva de toate ticalosiile si meschinariile. Am gasit Marele Vinovat pentru neomenie, hotie, minciuna, falsitate, zgarcenie, nesimtire, lipsa de educatie, lasitate morala. Ne-am castigat dreptul de a deveni isterici si amnezici, la o simpla apasare de buton, fara a mai putea fi infierati rusinos ca amorali. A naibii criza, a neutralizat, pana la unul, principiile si simtamintele nobile care au ancorat umanitatea. Pe de alta parte, ne plangem pauperizarea, fara a ne intreba cine ne-a adus-o. Sigur ca, pana si metrosexualul din Mall stie ca ciuma financiara vine din America, unde "au picat toate bancile". Dar doar atat. Cei care pretind ca stiu, mai multe, recte finii analisti cu panas, molfaie pe la TV cuvinte scumpe, ditamai diamantele finisate la Antwerp, explicandu-ne aulic ca sistemul capitalist, asa cum il stim noi, e cu mainile pe piept, ca toata smecheria e ciclica si ineluctabila, ca, in fine, treburile in lume se reaseaza. Politicienii, de aici sau de aiurea, ne dojenesc, cu raceala, ca am consumat prea mult si trebuie sa muncim si mai mult, pe viitor, pentru a salva noianul de banci muribunde de la faliment, ca deh, sa aiba cine sa ne imprumute din nou. Prostii se mira, dispera, vand tot ce au, isi vand chiar si libertatea, caci incertitudinea intareste conformismul, umilinta. Provocatorii au reusit sa pulverizeze sentimentul de siguranta si increderea in rasaritul de maine-dimineata. Prea multa informare, inseamna de fapt dezinformare, panica. Demoralizarea a si alunecat deja cat se poate de abrupt intr-o depresiune eroziva. Cerul s-a rupt in doua si sta sa planga, se invoca ziua de pe urma si ultimul decont. Se tot vorbeste ca aceasta criza mondiala nu ar fi nimic altceva decat dobanda infamei globalizari. Legati strasnic la ochi cu valul aspru al ignorantei, nu vrem sa vedem oamenii in carne si oase, din spatele crizei, care au actionat concertat si au pus capastrul pe economia mondiala, strunind-o spre pricopseala lor. Cine e acea mana de insi care umbla cu declansatorul in buzunarul de la piept, unde se afla pupitrul de comanda, cine a pornit funestul malaxor care toaca destine peste tot in lume? Cine e diavolul de la prezidiu care recalibreaza mecanismul ciclic, dinamica pietelor? Binevoiti si cautati numitorul comun al celor mai importante crize financiare din istorie, cea din 1929 si cea de astazi. Notati-va uluielile, ca vor fi destule! Lucru sigur, romanticii slavitori ai puterii poporului se vor zgudui in hohote de ras, evident de calitate superioara, la auzul altei teorii conspirationiste, pesemne si ea demult tocita. Stimabilii naivi scapa insa printre degete argintul viu care da bice istoriei umanitatii, si anume apetenta imemoriala a omului pentru secretomanie si ocultism, pentru trasul sforilor din penumbra, pentru tehnicile subversive, pentru aservirea si spolierea semenilor. Omul nu s-a lepadat nici dupa 5000 de ani de civilizatie, de ispititoarea obsesie a sistemelor ermetice. Cu atat mai mult, omul contemporan ramane un bolnav irecuperabil, fascinat de inscenari, destabilizari si mismasuri. Setea de a controla totul il subjuga, puterea care transcende umanul il mistuie implacabil. Bunaoara, puterea banului a guvernat dintotdeauna complotul, cardasia necurata, imorala fiind, de altfel, si cea mai veche "institutie" pamanteana care a stat la baza organizatiilor si societatilor de tot soiul, care au nazuit la PUTEREA ABSOLUTA. Putini dintre noi, cred ca isi mai amintesc de pilduitoarea lectie predata de Isus in templu: "apropiindu-se Pastele iudeilor, Isus s-a urcat la Ierusalim. In templu i-a gasit pe negustorii de boi, de oi si pe schimbatorii de bani sezand. A facut un bici din funii si i-a izgonit pe toti afara din templu, a aruncat pe jos banii schimbatorilor si le-a rasturnat tarabele, si le-a zis: Luati astea de aici si nu faceti din casa Tatalui meu o casa de negustorie!" Cine-s perfizii negustori ai vremurilor noastre? Se spune ca banul e ochiul dracului. Sa fie oare vorba de ochiul care se zgaieste sfidator pe dosul bancnotei de un dolar? Annuit cœptis... Sa dam, prin urmare, citire componentei Guvernul Mondial.


         Dominatia mondiala in 14 puncte

      Tunurile amutisera pe 11 noiembrie 1918, la ora 11. Totusi, razboiul nu-si trasese cortina decat pe jumatate. El isi va juca melodrama, de acum inainte, pe o alta scena. Mai spilcuita, insa fara doar si poate cu mult mai letala. Si presedintele american Wilson avea de indeplinit o misiune importanta pe acest nou camp de lupta, campul diplomatiei. Magician incercat, Thomas Woodrow avea sa scoata din joben, la Versailles, Noua Ordine Mondiala in...14 puncte ! Punctele ce urmau sa schimbe lumea nu-i aparusera in vis lui Wilson. Nici macar nu le citise in stele. In mod sigur, nu erau nici rodul unui nobil si izbavitor concept ideatic, emanat de niste spirite cucernice, preocupate pana la fixatie, de pacificarea lumii, dupa cum ne invata manualul scolar. Punctele cu pricina fusesera, de fapt, fabricate de zor in laboratorul politic de pe strada 155, colt cu Broadway, din metropola new- yorkeza, de cativa baieti isteti, miluiti de bunul Dumnezeu cu o avere frumusica si cu un apetit exacerbat pentru putere, pentru puterea globala. Baietii care sarisera degraba "in ajutorul" lui Woodrow Wilson erau unul si unul: gurul Elihu Root; papusarul preferat al presedintelui, Edward Mandel House si geniul publicisticii americane, Walter Lippmann. Cu alte cuvinte, sfanta treime, (pe numele pagan "The Inquiry") care a stat la geneza controversatei Council on Foreign Relations (C.F.R.), societatea, mai mult sau mai putin ezoterica, care a cioplit jgheabul politicii americane, in ultima suta de ani. Sau in termenii tataiei Root "o organizatie menita sa ghideze opinia publica americana". Consiliul si-a primit botezul "focului", in mai 1919, la Hotelul Majestic din Paris, intr-o companie selecta: Herbert Hoover, Harold Temperley, Lionel Curtis, Lord Eustace Percy, Christian Herter, James Shotwell, Archibald Coolidge, Paul Warburg. La aceasta intalnire de taina s-a emis si certificatul de nastere al Chatham House. Cu certitudine, conaisseurii imi vor face cu ochiul! Si daca tot l-am amintit pe Paul Warburg, ar fi nedrept sa nu precizam ca acesta a fost unul dintre personajele de frunte dar extrem de neguroase ale establishment-ului new-yorkez. "Un plan pentru modificarea Bancii Centrale", se numea pamfletul sau, cu bataie lunga, in care sustinea cu ardoare necesitatea constituirii Rezervei Federale Americane. Si ce sa vezi? A obtinut-o si condus-o pana-n 1918! Bancherul germano-american, de altfel, un pios vizitator al templului Emanu-El din New York a ocupat printre multe altele si demnitatea de director al societatilor Wells Fargo & Company, Bank of Manhattan Trust Company, Farmers Loan & Trust Company of New York, First National Bank of Boston, Baltimore & Ohio Railroad, Union Pacific Railroad, Los Angeles & Salt Lake Railroad, Western Union Telegraph Company, American I.G. Chemical Company, Agfa Ansco Corporation. Ruda de sange dar si de matrapazlacuri cu Warburg, israelitul Otto Kahn, proprietarul bancii Kuhn, Loeb & Co., a fost aratat cu degetul, drept unul dintre vinovatii "de elita" raspunzatori de crahul din 1929. Printre membrii galonati care au dat cu mistria la temelia C.F.R. se mai regasesc si John Dulles, Henry Stimson, Averell Harriman, familia Rockefeller, John W. Davis, consilier-sef la J. P. Morgan & Co. si surpriza dodoloata, Herbert H. Lehman, al 45-lea guvernator al New York-ului si nimeni altul decat fondatorul bancii de investitie Lehman Brothers. Una dintre bancile care au jucat tontoroiul pe banii cetatenilor americani pana deunazi. Iata una din fetele capitalismului, mai mult hada decat onoranta, trecuta sub tacere de analistii supra-dotati! Interesele Consiliului s-au intersectat prietenos inca de la intemeiere cu ghesefturile bancilor de pe Wall Street. Nu face exceptie nici J. P. Morgan & Co., conectata si ea la tabloul de comanda al C.F.R., chiar prin intermediul unuia dintre cei dintai aristocrati ai Consiliului, avocatul milionar Paul Drennan Cravath, partener in firma Cravath, Swaine & Moore. Cravath a mai prestat servicii de consultanta juridica pe verzisori multi si pentru Kuhn, Loeb & Co., una dintre cele mai influente banci de investitii de la inceputul secolului XX. Mana-n mana cu pledantul Cravath era si Frank Polk, Subsecretar de Stat in guvernul american si, desigur, consilier legal la banca Morgan. Stafeta afacerilor oneroase din Manhattan este dusa mai departe de seful comitetului financiar din cadrul Consiliului Relatiilor Externe, Alexander Hemphill, culmea, presedinte"jucator" la Morgan, dar si de catre editorul cotidianului New-York Evening Post, Edwin F. Gay secretarul Trezoreriei organizatiei. Nu mai e o mirare, ca ziarul new- yorkez, simpatizant al cauzei germane in primul razboi mondial, apartinea unui alt senior partner al J. P. Morgan, Thomas W. Lamont, autointitulat misionar al fascismului italian. Si nu era un soi de supranume bombastic adoptat din prosteala ori din pura infatuare. Retineti erau anii ’20! Lamont chiar merita acest titlu, intrucat in 1926 a injectat peste 100 milioane de dolari in Camasile Negre ale lui Mussolini. Ce nu face bancherul pentru revolutie! Wall Street-ul isi exersase mecanismul imprumuturilor nerambursabile in Rusia anului 1917. Conspirator devotat, asadar un darnic donator, John D. Rockefeller, Jr. a vanturat pe sub nasul organizatiei, ani la rand, milioane de dolari. Mogulul de pe Broadway 26 a instituit regula de aur a puterii exemplului. Instant, a fost urmat si de altii. Carnegie Corporation si vaduva lui Harold I. Pratt, ex-directorul executiv de la Standard Oil au mai indesat, fara mila, in cutia milei C.F.R.-ului. Suficient de mult, incat Consiliul sa-si permita un nou sediu, potrivit cu ambitiile sale de marire, The Harold Pratt House. Entuziasmul romantic din cuibusorul de pe Park Avenue putrezise sub talpa monstrului verde, cu ochiul indarat. Annuit cœptis...
 
                PAUL VERDES
            (continuare in numarul viitor)