|
In data de 23 martie, SC Interlog Com SRL din Brad a lansat proiectul "OPTIM- Ocupare si Performanta prin Training si Initiere Antreprenoriala", finantat de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei prin programul PHARE 2006- Coeziune Economica si Sociala - Dezvoltarea Resurselor Umane - Masuri active pentru ocuparea fortei de munca. La seminarul gazduit de Hotelul Boavista din Timisoara, au participat firme locale, care activeaza in diverse sectoare de activitate. Invitatii au fost informati asupra obiectivelor, activitatilor si a rezultatelor urmarite prin proiectul OPTIM, care vizeaza activitati de formare profesionala si de initiere antreprenoriala.
Proiectul se desfasoara pe o perioada de 10 luni si are in vedere instruirea unui numar de 150 persoane, someri de lunga durata in management, contabilitate, resurse umane, constructii, calculatoare si turism. In plus, proiectul mai preconizeaza si activitati de initiere antreprenoriala de care vor beneficia peste 70 persoane, someri de lunga durata. In cadrul seminarului au fost anuntate, de asemenea, noi masuri de sprijin financiar (scheme de ajutor de stat si granturi) care vor fi lansate in perioada urmatoare, la initiativa Guvernului Romaniei si Comisiei Europene prin Fondul Social European, pentru mentinerea si cresterea numarului de salariati, precum si pentru imbunatatirea formarii profesionale a acestora si a conditiilor in care acestia lucreaza. Participantii au mai fost instiintati asupra altor programe cu finantari nerambursabile destinate dezvoltarii intreprinderilor, care contribuie la mentinerea si crearea de locuri de munca. Prezentarile au fost sustinute de expertii SC Interlog Com SRL din Brad si SC Jrsi Business SRL din Timisoara. Informatii suplimentare se pot obtine de la managerul de proiect Simona Cojocarescu. Tel. 0254/606040, 0254/612013, fax 0254/606005, e-mail: office@interlog.ro.
OSCAR DIRLEV
|
|
Ultimul numar |